FOTO Tudor Chirilă a cântat dezbrăcat la Braşov, la 5 grade Celsius
Solistul trupei Vama ştie cum să facă atmosferă la concertele pe care le susţine. Aşa s-a întâmplat şi sâmbătă seara, când Tudor Chirilă a urcat pe scena de la Braşov, la Romanian Music Awards. El a interpretat piesa "Perfect fără tine", la bustul gol, deşi afară erau în jur de 5 grade Celsius.
Tudor Chirilă a făcut un show de excepţie la Braşov. Solistul trupei Vama a intrat pe scenă şi a reuşit să încingă imediat atmosfera în Piaţa Sfatului. După câteva minute în care a cântat cuminte, artistul şi-a dat jos hainele şi a rămas la bustul gol. În acel moment publicul a explodat şi a început să aplaude frenetic şi să fredoneze alături de Tudor Chirilă versurile piesei care a făcut furori vara aceasta. Nici arztistul nu a părut deranjat de cele câteva grade în termometre şi şi-a continuat prestaţia.