FOTO+VIDEO «Lavinia nu a colaborat niciodată cu Ştefan şi nici nu o va face». Cine spune asta

20 septembrie 2013 5:06   Actualitate
Ultima actualizare:

Ştefan Bănică Junior şi Lavinia Pârva îşi văd de cariere fără a părea afectaţi de scandalul referitor la relaţia lor. Chiar mai mult, se pare că Lavinia profită de faptul că acest scandal a readus-o în prim plan şi-va începe promovarea noului său album.

Cântăreaţa încerca de un an şi jumătate să atragă atenţia asupra noului său proiect însă schimbarea stilului muzical nu a ajutat-o la fel de mult ca povestea cu Ştefan bănică Junior.Lavinia a anunţat că săptămâna viitoare va începe promovarea pentru noul album, de pe care va lansa noul single, „Life Your Life".

"Lansăm proiectul luna viitoare. O să mergem în promovare cu fiecare piesă de pe album şi abia apoi vom alege melodia pentru care vom face videoclip. Asta o vom face intern, mai ales că albumul este cerut de case de discuri din afară - două din SUA, dar şi altele din Franţa, Germania, Polonia şi Ucraina. Până acum avem gata 12 piese, dar albumul va avea 16. Albumul va fi lansat anul acesta sau în ianuarie şi nu i-am stabilit încă titlul. Trebuie să-l predăm şi acelor case de discuri, iar alegerea unui single va depinde, în mare parte, şi de ei", a declarat, pentru "ring", managerul Laviniei, Mihai Constantin.

Managerul Laviniei a precizat că niciodată nu s-a pus problema unei colaborări între Lavinia şi Bănică.

"Niciodată nu a colaborat cu Ştefan, toate piesele ei de pe acest album sunt în engleză. Deocamdată nu luăm în calcul o astfel de colaborare. Strategia noastră e făcută din martie. Lavinia nu cântă nicio piesă în română, aceasta e regula la noi", a mai spus Mihai Constantin, reprezentantul agenţiei care o impresariază, DogMedia

Constantin a ţinut să precizeze că promovarea albumului Laviniei era programată dinainte de a se afla de relaţia ei cu Bănică.

"Noi aveam programată promovarea dinainte de a se afla de relaţia ei cu Bănică. Nu pot spune că sunt mai multe oferte pentru Lavinia, aşa cum nici nu se pune problema ca onorariul ei să crească. Ofertele sunt constante, deocamdată nu am simţit o creştere a lor", a comentat Constantin.

Mihai Constantin a mai ţinut să precizeze şi faptul că Lavinia va rămâne la imagine lansată anul trecut pentru că îi place. Reprezentantul agenţiei care o impresariază pe cântăreaţă a mai spus şi că proiectul acesteia va fi unul total diferit de ceea ce este în prezent în industria muzicală românească.

"Imaginea ei asta a fost lansată anul trecut şi abia acum presa a adus-o în actualitate. Se va continua cu această imagine pentru că îi place şi ei, ne place şi nouă. Am muncit un an de zile la acest proiect, inclusiv la partea scenică, şi o să vedeţi că va veni cu ceva nou faţă de ce este acum pe piaţă la noi. Va avea decor, coregrafie, mulţi dansatori şi multe altele", a adăugat Mihai Constantin.

FOTO EXCLUSIV Bănică, de cine ţi-e frică?

Ianna Novac: «Sunt convinsă că Ştefan Bănică şi Lavinia se iubesc»

Andreea Marin: «Fac mari eforturi să rămân calmă. E un moment nebun pentru mine»

Mai multe