Fuga la magazine! Acum te îmbraci ieftin
A început sezonul de reduceri! Până pe 15 aprilie preţurile la îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii scad cu până la 70 de procente.
Reporterii Click! au mers prin magazine pentru a vedea ce îţi poţi cumpăra cu 200 de lei.
Pentru cei care şi-au dorit toată iarna un pulover sau o pereche de pantaloni expuşi în vitrina unui magazin şi nu şi l-au putut cumpăra din caza preţului prea mare, acum a sosit momentul cumpărăturilor.
De vineri s-a deschis, oficial, sezonul de reduceri. Românii au timp să se bucure de preţuri mai mici cu până la 70% în intervalul 15 ianuarie - 15 aprilie. Iată ce am găsit în magazinele "Tina R", "Lee Cooper" şi Piciul.
Blugii costă 79 de lei
Magazinele din Arad au intrat în perioada promoţiilor de iarnă. O pereche de blugi, care până acum costa 179 de lei, a ajuns la un preţ de 79 de lei.
Promoţia se găseşte la unul din magazinele de haine situate în centrul oraşului. La un alt magazin din zona Podgoria o pereche de cizme costă 270 de lei, preţul iniţial fiind de 420 de lei.
Puloverele se vând cu 65 de lei
La Cluj, preţurile au scăzut cu 20-50%. La un magazin de încălţăminte din Iulius Mall o pereche de cizme care costa 475 de lei a ajuns la 200 de lei.
În alt magazin din acelaşi complex comercial, preţul unui pulover de damă a scăzut de la 129 de lei la 65 de lei. De asemenea, o geacă ce costa 175 de lei poate fi cumpărată cu 140 de lei.
Bluzele, reduse la 40 de lei
În Craiova, preţurile sunt şi de două ori mai mici. O bluză care costa 130 de lei poate fi cumpărată acum cu doar 40 de lei.
Preţul unei perechi de pantaloni de damă a scăzut de la 90 de lei la doar 25 de lei, iar cel al unei fuste a ajuns la numai 60 de lei. Chiar şi aşa, vânzătorii sunt dispuşi să lase în continuare la preţ.
O geacă ajunge şi la 109 lei
La Iaşi, cele mai mari reduceri la haine şi încălţăminte ajung la 70% din preţul iniţial al hainelor.
Astfel, o geacă de 547 de lei costă acum 109 lei, iar o cravată care se vindea săptămâna trecută la un preţ de 79 lei acum costă doar 23 de lei. De asemenea, o bluză de damă care avea iniţial un preţ de 129 de lei se vinde în aceste zile cu doar 39 de lei.