Fundaşul Tiberiu Bier negociază cu ACU Arad

6 iulie 2010 10:05   Actualitate
Ultima actualizare:

Fundaşul echipei Internaţional Curtea de Argeş, Tiberiu Bier, negociază un transfer la ACU Arad, el fiind prezent la reunirea formaţiei promovate în Liga a II-a.

În afară de Bier, la primul antrenament al echipei arădene de la începerea pregătirilor s-au mai prezentat alţi trei jucători noi: Sorin Gheju (atacant) de la Fortuna Covaci, Victor Moţ (atacant) de la Păulişana Păuliş şi Alin Pavel (fundaş) de la CS Naţional Sebiş.

Antrenorul Costel Bogoşel a explicat că unii dintre jucătorii din lotul cu care s-a obţinut promovarea în liga secundă au plecat la FC Bihor, având în vedere că ACU Arad a întrerupt colaborarea cu Marius Vizer. "Din păcate, colaborarea cu domnul Marius Vizer s-a întrerupt după ce dânsul a preluat echipa FC Bihor şi mulţi dintre jucătorii de la Salonta, cu care am promovat sezonul trecut, au plecat şi ei acolo. Încercăm să ne întărim astfel ca să nu avem emoţii în noul sezon", a afirmat Bogoşel.

ACU Arad a luat fiinţă în anul 1995, activând sub mai multe denumiri în Divizia D. În 2000 echipa a promovat pentru prima dată în eşalonul al treilea. După trei sezoane petrecute în Divizia C, a promovat în eşalonul al doilea. Cu antrenorul Marcel Coraş pe banca tehnică, ACU Arad a ocupat la finele sezonului 2003-2004 locul 13 în seria a treia a Diviziei B. Alte performanţe notabile sunt participările în şaisprezecimile Cupei României, în sezoanele 2003-2004 şi 2007-2008. Clubul, ale cărui culori sunt alb şi albastru, îşi desfăşoară meciurile de pe teren propriu pe Stadionul „Motorul" din Arad.

Sponsorul principal al arădenilor este Universitatea de Vest „Vasile Goldiş" din Arad, condusă de inimosul rector Aurel Ardelean, un recunoscut microbist. În sezonul recent încheiat, chiar şi echipa fanion a oraşului, UTA, a supravieţuit în Liga a II-a datorită unei sponsorizări de 500.000 de euro venite din partea lui Ardelean.

Mai multe