Furau clienţii cu «maimuţa»

3 decembrie 2010 18:01   Actualitate
Ultima actualizare:

Nu aveau atestate, autorizaţii, inspecţia tehnică periodică le lipsea ori era falsificată. Dacă pe talon apărea, în realitate maşina nu trecuse pe la service-ul specializat. Poliţiştii nu au putut fi, însă, păcăliţi.

„L-am verificat şi nu apare în baza de date. A falsificat ITP-ul. Îl vom amenda cu 540 de lei şi îi vom reţine talonul", ne-a spus, Adrian Bâlă, ofiţer la Brigada de Poliţie Rutieră Bucureşti.

Nici aparatele de taxat nu au scăpat neverificate. Băieţii de la metrologie le-au luat la puricat, astfel că nu mică le-a fost surpriza să constate că multe dintre ele aveau „maimuţă".

Un aparat mic, făcut dintr-o combinaţie de cabluri, înfăşurate în bandă adezivă, care poate fi folosit pe post de telecomandă ori alarmă. Pentru că are dimensiuni reduse, poate fi ascuns în schimbătorul de viteze sau în spatele casetofonului şi poate fi conectat prin cablu.

Cu o astfel de improvizaţie a fost găsit şi Daniel Marinescu, taximetrist la firma Grand Taxi. Dacă aţi mers cu el, sigur v-a păcălit.

Aparatul «minune» triplează tariful

Când urci într-un taxi, nu-ţi lua ochii de pe aparat. Dacă vede că vorbeşti la telefon şi nu eşti atent, şoferul va avea grijă să te păcălească.

“Maimuţa” măreşte tariful de câte ori o acţionează taximetristul. Practic, în 30 de secunde poate mări tariful la 20 de lei, fără să-ţi dai seama. Dacă vezi că eşti taxat la “pas”, spune-i să tragă pe dreapta şi reclamă-l la Poliţie!

Mai multe