Gabriel Garcia Marquez, «ucis» şi «înviat» de Twitter

15 iunie 2011 8:13   Actualitate
Ultima actualizare:

Zvonurile privind moartea scriitorului columbian Gabriel Garcia Marquez, câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 1982 pentru romanul «Un veac de singurătate», au început să invadeze reţelele sociale azi noapte, după ce o corespondentă a televiziunii Al Jazeera a menţionat decesul lui "Gabo" pe Twitter.

Mesajul jurnalistei Monica Villamizar, care scria: «Rumors that colombian writer Gabriel Garcia Marquez has passed, will try to confirm - Se aude că Gabriel Garcia Marquez a decedat. Voi căuta confirmări», a fost preluat şi dus mai departe de sute de utilizatori Twitter.

Jaime Abello Banfi, directorul general şi co-fondatorul Fundaţiei Nuevo Periodismo Iberoamericano, a dezminţit ştirea: «Sunt aici, acasă, foarte liniştit. Dacă era adevărat zvonul, eu nu eram aici acum, stând calm. Puteţi să consideraţi totul doar zvonuri şi atât. Am vorbit cu Gabo, l-am sunat acasă, totul este bine», scrie La Republica.

Acesta este mesajul jurnalistei Al Jazeera, care menţiona posibilitatea morţii scriitorului Foto: La Republica

Citeşte pe adevărul.es ce a declarat sora scriitorului despre ştirea decesului acestuia.

Mai multe