Gabriel Oprea demisionează din Senat, dar scapă în continuare de urmărirea penală
Gabriel Oprea a anunţat vineri (23 septembrie) că îşi dă demisia din Senatul României. Decizia vine după ce peste 2.500 de oameni au ieşit joi seară în stradă în Bucureşti şi în restul ţării pentru a protesta împotriva respingerii cererii DNA de a începe urmărirea penală a fostului ministru în cazul Bogdan Gigină.
"Nu mă ascund în spatele niciunei imunități și, la fel ca și familia Gigină, doresc adevărul despre acel accident. Înțeleg că sunt opinii juridice divergente cu privire la posibilitatea reluării votului. Prin urmare, ca să nu mai existe vreo îndoială, vă anunț că demisionez din Senatul României. Procedura, conform Regulamentului, se va realiza săptămâna viitoare", a scris Gabriel Oprea pe pagina sa de Facebook.
Demisia lui Oprea din Senat nu înseamnă totodată și reînceperea urmăririi penale. Având în vedere că este cercetat pentru fapte comise în timpul mandatului de ministru, procurorii trebuie să ceară aviz președintelui Klaus Iohannis pentru reluarea urmăririi penale.
Pentru a realiza acest lucru însă, procurorii au nevoie de noi probe valide întrucât cele vechi au fost deja respinse în Senat.