Gabriela Firea încheie anul cu un mare regret. Vezi ce şi-ar fi dorit şi nu s-a împlinit

23 decembrie 2011 11:57   Actualitate
Ultima actualizare:

Însărcinată în cinci luni, Gabi mărturiseşte că şi-ar fi dorit ca "Săptămâna financiară", publicaţia pe care a condus-o timp de şapte ani, să nu se fi închis.

"Îmi pare rău că nu am reuşit să menţin publicaţia Săptămâna Financiară, varianta print, în viaţă", a mărturisit aceasta pentru showbiz.ro

Publicaţia Săptămâna Financiară s-a închis luna trecută, vedeta declarând acea zi "de doliu" pentru ea.

Gabriela îşi va petrece sărbătorile în familie, aşa cum le stă bine unor proaspăt însurăţei, iar pentru anul care vine îşi doreşte, printre altele, să aibă naştere uşoară şi să se întoarcă repede la lucru.

"Multă sănătate pentru familia mea şi pentru mine, sarcină uşoară, naştere fără probleme, revenirea rapidă la serviciu, să ne iubim şi să ne respectam, să ne facem surprize draguţe şi mici daruri, dar nu doar de Crăciun, ci şi în alte zile ale anului", a mai spus jurnalista.

Mai multe