Gafă monumentală a lui Mihai Morar! Şi-a jignit teribil asistenta

21 februarie 2012 19:58   Actualitate
Ultima actualizare:

Sub genericul „Cum să vrăjeşti o fată", prezentatorul show-ului „Răi da' buni" a inclus în emisiune un moment de magie. Iluzionistului invitat i-a reuşit trucul, însă Mihai Morar a făcut o gafă de proporţii.

Prestidigitatorul Rothini a ales-o pe Rodica drept ajutorul său. El a vrut să-i demonstreze că două eşarfe pe care le leagă una de alta se vor desface imediat. Aşa că a înnodat strâns cele două bucăţi de material şi i le-a îndesat asistentei în decolteu.

„Iar acum se bagă eşarfele în boarfă", a spus Mihai Morar, uitându-se la Rodica, spre stupefacţia publicului din platou. „Aşa se zice la rochie în Moldova", a încercat el să dreagă busuiocul.

Momentul a fost repede uitat când iluzionistul a tras de eşarfe: acestea aveau legate de ele o pereche de chiloţi! „Acum ar trebui să te duci la vestiar să te îmbraci", i-a sugerat magicianul. „Dar mă simt bine şi-aşa!", a replicat asistenta, râzând.

Mai multe