«Garcea» a băgat 80.000 € într-un alt bar din Centrul Vechi
A folosit cu cap banii pe care i-a câştigat făcându-i pe oameni să râdă. În octombrie 2009, Mugur Mihăescu, alias Garcea sau Leana din serialul „Vacanţa Mare", şi-a deschis un bar cu specific irlandez în Centrul Vechi, „St. Patrick Irish Pub", în care a investit 100.000 de euro.
Afacerea i-a adus mulţi bani actorului originar din Dolj, aşa că acesta a decis să se extindă deschizând vizavi un alt local, „St. Patrick Party Room".
De fapt este acelaşi local, adică o prelungire a celui existent. E un local mai mic în care clienţii servesc acelaşi meniu şi pot asculta aceeaşi muzică de calitate. Extinderea l-a costat o groază de bani pe actor, însă ştie că va recupera într-un termen scurt investiţia făcută.
„Acum trei-patru săptămâni am inaugurat «St. Patrick Party Room», e proaspăt. Am băgat 80.000 de euro în această afacere, dar sunt mulţumit", a declarat Mugur Mihăescu, pentru Click!
Comediantul îşi verifică îndeaproape afacerea, fiind prezent mai tot timpul în zona respectivă, iar unul dintre cei mai cunoscuţi clienţi ai săi este chiar Silviu Prigoană. Afaceristul a gustat, zilele trecute, coaste de porc fără os din meniul de la „St. Patrick Irish Pub".