«Generaţia de Aur» fuge de România!

31 iulie 2010 15:15   Actualitate
Ultima actualizare:

Au purtat cu mândrie tricoul echipei naţionale şi au adus cele mai bune performanţe ale fotbalului nostru, însă acum mulţi dintre ei nici nu vor să mai audă de România.

Florin Răducioiu sau Costel Gîlcă au rupt abrupt legătura cu ţara, în timp ce alţii sunt gata să ia o decizie definitivă, printre ei numărându-se Viorel Moldovan sau Florin Prunea.

La alţii, familia a primat. Marius Lăcătuş, Selymeş sau Gică Craioveanu au ales viaţa în exil pentru a fi alături de soţie sau copii.

Soţia l-a ţinut pe Craioveanu în Spania. Craioveanu s-a stabilit in Spania, acolo unde s-a şi căsătorit cu o localnică din Valencia, Gema, pe vremea în care acesta evolua la Villarreal.

A fost ofertat în dese rânduri să revină în ţară, de Universitatea Craiova, unde i s-a propus postul de antrenor, dar nu a acceptat, tocmai pentru că nu are de gând să se stabilească în România. Nici oferta Stelei din vară nu l-a tentat pe Craioveanu.

Florin Prunea vrea să plece în Austria. Fostul portar al naţionalei, Florin Prunea e anchetat în celebrul dosar „Penescu", iar acesta şi-a spus în dese rânduri nemulţumirea de modul în care a fost tratat de justiţia din România.

Actualul director sportiv al lui Dinamo intenţionează să părăsească ţara şi să se stabilească în Austria, odată ce nu va mai avea interdicţie de a părăsi România!

Moldovan, dezamăgit de relaţiile cu patronii de fotbal. Şi Viorel Moldovan e gata să spună „adio" României şi să se stabilească în Franţa.

Moldovan nu s-a bucurat de relaţii strălucite cu patronii de club cu care a lucrat ca antrenor sau director sportiv.

Prima experienţă, în Giuleşti, s-a soldat cu plecarea lui după doar trei luni ca director. Nici experienţa Unirea Urziceni nu a fost una de lungă durată, pentru ca de la FC Vaslui să plece cu scandal.

La Braşov, Moldovan a reuşit „performanţa" să antreneze un an fără să fie plătit!

„Boemul" Răducioiu, stabilit la Monte Carlo.  Florin Răducioiu nu se mai poate integra în România.

În 2007 a venit la Dinamo, dar după doar câteva luni a părăsit ţara. Răducioiu a reuşit chiar să uite limba română!

Fostul atacant s-a stabilit cu familia în Monte Carlo, dar mai deţine o casă şi la Brescia, iar cei doi copii ai lui, Andrea şi Alessandro, studiază în Monaco.

Dorinel Munteanu a ales Köln. Dorinel Munteanu e antrenor în Liga 1, dar familia lui locuieşte la Köln.

Tehnicianul vrea ca după ce se va "maturiza" în Liga 1, să pregătească o formaţie din Germania.

„Sunt sigur că într-o zi voi ajunge să antrenez şi în Germania, unde am petrecut nouă ani ca jucător. Am nevoie de mai multă experienţă, dar şi de anumite rezultate în Liga 1. În următorii cinci ani sper să pot ajunge la un nivel care să mă recomande pentru fotbalul german", recunoaşte Munteanu.

Marius Lăcătuş a plecat în Spania pentru familie. Antrenorul Marius Lăcătuş a demisionat de la FC Vaslui şi a decis să se mute în Spania, unde intenţionează să rămână cel puţin doi ani, timp în care nu ştie dacă va mai avea vreo legătură cu fotbalul.

Motivele lui Lăcătuş ţin de familie: "Fiica mea doreşte să termine liceul la Oviedo, a fost o decizie luată împreună cu familia".

Tibor Selymeş i-a ales pe maghiari. Fostul internaţional Tibor Selymes are o casă în Ungaria, la Szombathely, un oraş cu 80.000 de locuitori din apropierea graniţei cu Austria.

"A fost mai simplu decât sa revin în România, pentru ca aici erau socrii, iar fetele cunosc mai bine limba maghiară", şi-a justificat Selymes alegerea făcută.

Costel Gîlcă e idol la Almeria. Costel Gîlcă a devenit un personaj retras după ce a renunţat la fotbal, iar foştii lui colegi de la naţională recunosc că legăturile dintre ei şi Gîlcă sunt ca şi nule.

Fostul fundaş al naţionalei s-a stabilit în Spania, în Almeria, club la care şi-a încheiat cariera de jucător.

Îndrăgostit de Olanda, Stângă s-a mutat la Eindhoven. Stângă a fost atras de fotbalul din "Ţara Lalelelor", unde s-a si stabilit cu familia după ce a evoluat 5 ani la PSV Eindhoven.

Acesta a mai deţinut diverse funcţii la Universitatea de-a lungul timpului şi mai vine în Craiova doar pentru a-şi vizita familia şi locurile natale.

"Tricolorii" care au făcut istorie în anii '90 şi-au achiziţionat locuinţe departe de ţară:

Florin Prunea (42), vrea în Austria

Dan Petrescu (43), antrenor Kuban

Gică Popescu (43), afaceri imobiliare

Daniel Prodan (38), director sportiv FRF

Toni Doboş (44), probleme de sănătate

Costel Gîlcă (38), Almeria, Spania

Adrian Ilie (36), afaceri în turism

Gică Hagi (45), şcoală de fotbal

Tibor Selymeş (40), casă în Ungaria

Florin Răducioiu (40), locuieşte în Monte Carlo

Ovidiu Stângă (42), Eindhoven, Olanda

Mai multe