Germania le trimite un împrumut de 100 de milioane de euro opozanţilor libieni
"Din cauza războiului purtat de colonelul Muammar Kadhafi împotriva propriului popor, situaţia în Libia este extrem de dificilă", a explicat ministrul german de Externe, Guido Westerwelle.
"Lipsesc mijloacele pentru a edifica structurile necesare şi a micşora deficitele, de la echipamente medicale până la alimente. Rezultatul, oamenii suferă din ce în ce mai mult, în special în estul Libiei", a adăugat ministrul.
Libia este afectată de cinci luni de un război civil, după o revoltă împotriva colonelului Kadhafi, aflat la putere de peste 40 de ani.
Bombardamentele NATO au împiedicat căderea oraşelor controlate de opozanţii înarmaţi, dar nu au reuşit să provoace înlăturarea regimului.
Westerwelle a precizat că împrumuturile consimţite de Germania vor fi garantate prin "miliardele lui Kadhafi", averile regimului libian blocate în cadrul sancţiunilor internaţionale, până ce acestea vor fi puse la dispoziţia opoziţiei.
Decizia vine după o reuniune din 16 iulie de la Istanbul, în care occidentalii şi ţările din regiune au declarat că rebelii reprezintă puterea legitimă în Libia, oferindu-le acces la fonduri vitale.