Gianina Corondan nu pleacă de la TVR şi vrea să revină în muzică
După ce s-a zvonit că va părăsi Televiziunea Publică, Gianina Corondan respinge această variantă. Mai mult, ea îşi dedică timp şi unui nou proiect muzical, despre care însă nu vrea să spună prea multe.
Într-un interviu acordat publicaţiei Adevărul Magazin de Duminică, vedeta a explicat că activitatea ei se concentrează în acest moment pe partea de producţie şi scenariu a emisiunilor de divertisment. Excepţia s-a numit Eurovision, concurs pe care l-a prezentat alături de Leonard Miron.
Cel mai recent proiect se numeşte "Caveman" ("Omul din peşteră"), în care a renunţat timp de o lună la avantajele oferite de civilizaţie.
„A fost ceva îndrăzneţ, mai cu seamă în relaţia cu mine însămi. A fost o perioadă în care n-am mai folosit apatic şi neglijent resursele vieţii noastre cotidiene: electricitate, combustibil, materiale. Adică n-am mai condus maşina, n-am mai deschis televizorul, am lăsat apa să curgă doar atât cât aveam nevoie, am mâncat lacto-vegetarian şi am cumpărat doar lucruri necesare traiului", a explicat ea această experienţă.
Ce crede Gianina Corondan despre evoluţia Paulei Seling şi a lui Ovi la Eurovision, pe adevărul.ro.