Gică Hagi: „A fost o seară în care am întristat pe toată lumea”
"De-a lungul timpului, pe acest teren s-au obţinut performanţe foarte frumoase. A fost o seară în care am întristat pe toată lumea. Nu voia nimeni o astfel de seară şi toată lumea trebuie să facă o analiză acasă. Acest stadion este unul pe care s-au făcut performanţe mari. Mi-aş fi dorit să fi rămas astfel.”
„Am intrat pe teren cu dorinţa de a învinge, dar a fost o lipsă de concentrare. Nu îmi explic primele 20 de minute. Suporterii au dreptate. Nu reuşesc în niciun fel să îmi explic prima repriză. Vom avea un stadion nou. Cu siguranţă acolo trebuie să apărem cu o echipă nouă, în cel mai bun mod", a spus Hagi.
Potrivit ajansspor.com, Hagi are în acest al doilea mandat la Galatasaray un palmares inferior celui al predecesorului său, Frank Rijkaard. Hagi a înregistrat în cele opt meciuri de până acum două victorii, două rezultate de egalitate şi patru înfrângeri, acumulând 8 puncte.
În schimb, Rijkaard a obţinut în primele opt etape ale acestui sezon, până în momentul plecării de la Galatasaray, 12 puncte (4 victorii, 4 înfrângeri).