Gică Hagi l-a luat în cantonament pe fiul lui Bogdan Stelea
Fiul fostului portar al echipei naţionale a României Bogdan Stelea, pe care îl cheamă tot Bogdan, a fost luat în cantonamentul echipei Viitorul Constanţa, care este patronată de Gică Hagi.
Bogdan Stelea junior are 19 ani şi a jucat în precedentul sezon la CS Otopeni pe postul de fundaş lateral. Tânărul fotbalist este acum în pregătire la Tărlungeni, în judeţul Braşov, cu proaspăt promovata în Liga a II-a, Viitorul Constanţa. Echipa este pregătită de antrenorii Cătălin Anghel şi Norbert Niţă. În cantonamentul braşovean a mai fost luat un alt jucător de 19 ani, Răzvan Trandu, fiul fostului arbitru timişorean de Liga I, Orlando Trandu. Fotbalistul a jucat în sezonul 2009-2010 la Fortuna Covaci, echipă care a retrogradat la finele campionatului în Liga a III-a. Dacă cei doi vor corespunde cerinţelor antrenorilor, vor fi legitimaţi la Viitorul Constanţa.