Gigi Becali: "Sunt stelist doar pentru că sunt banii mei acolo!"

19 septembrie 2009 15:42   Actualitate
Ultima actualizare:

Becali a declarat, astăzi că este decis să vândă clubul pentru că s-a săturat să tot fie contestat de "derbedeii, vagabonzii, drogaţii şi alcoolicii care vor să-şi dea importanţă" şi care, în opinia sa, se cred suporteri ai grupării din Ghencea.

"Evaluez clubul la 40 de milioane de euro, dar cu negocieri o să-l dau cu 30-35 de milioane. Voi vinde chiar şi străinilor, deşi ştiu că fac o greşeală, dar dacă tot am fost arestat şi nu prea a contat ce am făcut în ţara asta, ce să fac?"

Dacă Becali a mai făcut valuri în trecut, anunţând că este dispus să negocieze vânzarea clubului Steaua, puţini se aşteptau la declaraţia-surpriză a acestuia: "Eu nu sunt stelist, sunt doar român, sunt stelist înfocat pentru că sunt banii mei acolo, nu din alt motiv. Când o să am altă echipă, cu atât mai mult o să vreau să bat pe Steaua. Îmi iau o echipă mare din Liga I, nu una din Liga a II-a. Îi păstrez pe Stancu, Bănel şi Onicaş, plus tineri de la echipa secundă şi iau campionatul, nu ies din fotbal!", a declarat Becali la Sport.ro.

Reacţia lui Becali vine după ce acesta a fost astăzi după-amiază la stadionul din Ghencea, unde a fost contestat de un grup de aproximativ 40 de suporteri care urmăreau meciul de rugby dintre Steaua şi Dinamo: "Eu nu le spun suporteri, sunt derbedei, vagabonzi, drogaţi, alcoolici, vor să-şi dea importanţă. Ce caută în curtea mea? Trebuie să fie arestaţi, nu e domeniu public acolo. Eu plătesc chirie acolo, nu vreau să mă deranjeze nimeni cât timp eu plătesc. Găinarii ăştia să arunce cu roşii în mine?", a vociferat omul de afaceri.

Despre Cristiano Bergodi, fostul tehnician al Stelei, Becali a afirmat că acesta "va rămâne la Steaua II, în locul lui Leo Strizu. Încă nu a acceptat, dar dacă nu vrea, să plece la el în Italia! Bergodi zici că a înnebunit, acum vrea bani în plus după ce a încasat 200.000 de euro degeaba. Îmi cere prime, vrea să îl recompensez pentru victoriile cu Gaz Metan şi Piatra Neamţ, plus că mai cere şi 1.000 de euro pentru egalul cu CFR".

Italienii Cristiano Bergodi şi Renzo Rossi au fost demişi de la Steaua după jocul cu Şerif Tiraspol, scor 0-0, din Liga Europa, pentru că la pauza meciului tehnicianul nu l-a lăsat pe patronul Gigi Becali să intre în vestiar să vorbească cu jucătorii. În locul său a fost numit Mihai Stoichiţă, după ce Basarab Panduru a refuzat să preia banca tehnică.

Mai multe