Gigi face reduceri de toamnă la Steaua

19 septembrie 2010 15:38   Actualitate
Ultima actualizare:

„Mai am câţiva jucători cu salarii mari, dar îi rezolv", a anunţat latifundiarul din Pipera, care vrea să înceapă discuţiile cu cei vizaţi chiar după meciul de azi cu Astra Ploieşti. Patronul a reuşit să scape deja de veteranul Dorel Stoica, care avea un salariu anual de 250.000 €.

Situaţia nu e o premieră pentru clubul din Ghencea, în sezonul precedent oameni ca Pleşan, Tătăruşanu şi Dayro Moreno fiind nevoiţi să accepte micşorarea contractelor, în caz contrar ei fiind ameninţaţi cu un exil prelungit la Steaua II. În acest sezon, unul dintre principalii vizaţi este golgheterul din ultimele două sezoane, Pantelis Kapetanos.

Internaţionalul grec traversează o eclipsă de formă în acest moment, el nereuşind încă să marcheze niciun gol în acest sezon.

De altfel, se pare că atacantul aflat în ultimul an de contract ar fi bănuit de cei din conducere că se gândeşte acum mai mult la un transfer.

Însuşi patronul a evidenţiat evoluţia ştearsă a lui Kapetanos din partida de la Liverpool. „A fost cam obosit în repriza a doua, dacă-l aveam şi pe Bilaşco era altceva", a explicat el.

Un alt fotbalist-problemă e şi Janos Szekely, care câştigă şi el mult peste plafonul impus de Becali. Şefii Stelei au avut deja o discuţie preliminară cu mijlocaşul, care n-a mai jucat pentru roş-albaştri din aprilie, iar foarte probabil Szekely va accepta o diminuare cu 30% a contractului.

De asemenea, Becali vrea să-i cheme la discuţii şi pe doi dintre fotbaliştii aduşi în această vară de către Piţurcă, Angelov şi Geraldo, care se numără printre oamenii de bază ai echipei.

Totuşi, este puţin probabil ca ei să renunţe la o parte din bani, având în vedere că au semnat cu Steaua după îndelungi negocieri referitoare la salariu şi la primele de instalare.

Alţi doi fotbalişti care au intrat în vizorul patronului sunt Zapata şi Andrei Ionescu, care n-au jucat decât la Steaua II în acest sezon, deşi sunt mult mai bine plătiţi decât vedete precum Stancu şi Tănase, care câştigă doar câte 120.000 de euro pe an.

Becali a vrut neapărat să scape de Ionescu în această vară, pe care a încercat să-l trimită, pe rând, la Mersin dmanyurdu şi Unirea Urziceni, însă fotbalistul a preferat să rămână să joace în Liga a II-a decât să accepte un contract mai mic.

Leo Strizu a fost promovat director sportiv

După plecările succesive ale lui Florin Marin şi Massimo Pedrazzini, tehnicianul echipei Steaua II, Leo Strizu, a fost promovat, el fiind acum noul director sportiv al primei echipe. În aceste condiţii, de pregătirea „satelitului" se ocupă acum doar fostul secund Adrian Bumbescu.

Selymes: «Am de luat revanşaîn faţa lui Ilie»

Tehnicianul Astrei, Tibor Selymes, a fost coleg cu Ilie Dumitrescu timp de mulţi ani, la echipa naţională.

„Sunt prieten cu Ilie. Acum am şi o revanşă de luat! La meciul cu Argentina, de la Mondialul din ‘94, el i-a pasat lui Hagi deşi eu eram mai bine plasat", a glumit tehnicianul prahovenilor.

Duckadam: «Băieţii stau bine cu moralul»

Preşedintele roş-albaştrilor, Helmuth Duckadam, susţine că victoria este absolut necesară în meciul cu Astra.

„Toate meciurile sunt grele, am simţit-o la Urziceni. Ne dorim cele trei puncte cu Astra, ăsta e principalul obiectiv. Băieţii stau bine cu moralul", a declarat Duckadam.

Mai multe