Gigi, încolţit de fani
Mai multe mesaje împotriva finanţatorului FC Steaua, Gigi Becali, au fost scrise, ieri, pe autocarul echipei, aflat în parcarea unui mall din Capitală, în timp ce jucătorii stelişti vizionau filmul „Poliţai în misiune". În timp ce şoferul Stelei mânca, câţiva suporteri au reperat autocarul şi au inscripţionat mesaje dure la adresa finanţatorului. Fanii au scris cu un spray alb „RIP Gigi Becali", direct pe crucea imprimată la cererea expresă a lui Gigi Becali. Un alt mesaj a fost „Pleacă din Ghencea", care a fost scris exact pe emblema clubului, iar un al treilea mesaj a fost cu conţinut obscen.
Becali s-a enervatFinanţatorul Stelei a luat foc când a văzut mesajele fanilor. „De ce s-a întâmplat aşa? Trebuie să-l întrebaţi pe judecătorul ăla care a dat hotărârea. Aici se ajunge. Dacă noi motivăm că ne afectează activitatea economică, avem de plată 100.000 de euro din cauza celor de la Peluza Sud, cum să dai sentinţa că suntem obligaţi să-i primim? Nu stau eu sa-i potolesc pe ei. Steaua e afacerea mea! Cluburile de fotbal sunt societăţi private. Dacă nu-ţi convine, pleci ca fan în altă parte! S-a aplicat legea şi asta e. Nu vedeţi? Noi o respectăm, chiar dacă e strâmbă", a spus Becali la GSP TV. Mai mult, finanţatorul îşi menţine decizia de a le permite accesul fanilor care l-au dat în judecată numai la loje, acolo unde vor fi urmăriţi de camere de luat vederi. „Le-am zis că îi trimit la puşcărie şi m-au luat cu domnul Becali, când plecaţi de la Steaua... le-am zis că nu plec deloc. Eu nu mi-am propus să educ galeria. Să stea la fotolii! Poţi să conteşti, dar eşti nebun! Poţi să conteşti la Real, la Barcelona, pe Berlusconi şi pe Becali nu poţi! Pentru că trebuie să bagi bani ca să plece".
Gaz Metan, o singură victorie împotriva SteleiPână acum, Steaua şi Gaz Metan s-au întâlnit de nouă ori iar bucureştenii au câştigat opt jocuri şi au pierdut unul singur. Mai mult, în această perioadă, elevii antrenaţi acum de Mihai Stoichiţă au marcat 26 de goluri, primind în schimb numai şapte. Ultimul meci la Bucureşti a avut loc la 21 septembrie 2008, iar „roş-albaştrii" s-au impus cu 4-0. Casele de pariuri îi consideră pe stelişti favoriţi cerţi în jocul din această seară şi le acordă o cotă de 1,35 la victorie. Gaz Metan are o cotă de opt pentru un succes în Ghencea.
Casetă meci
Steaua: 12. Tătăruşanu - 18. P. Marin, 2. Parpas, 5. Jelev, 3. Emeghara - 16. Nicoliţă, 8. Ov. Petre, 19. Pleşan, 10. C. Tănase - 28. B. Stancu, 9. Kapetanos. Antrenor: Mihai Stoichiţă. Rezerve: Zapata, Tudose, E. Baciu, Bicfalvi, Arm. Karamyan, Pepe Moreno, Surdu.Gaz Metan: 30 Buchta - 44. Kratochvil, 19. Lazăr, 13. Khubutia, 8. Buzean - 5. Munteanu, 21. Todea, 16. Zaharia, 27. Eric de Oliveira, 22.Pârvulescu - 77. Silvăşan. Antrenor: Cristian Pustai.
Rezerve: Vâtcă, Nohai, Marovic, Dudiţă, Cigan, Galanis, Vasiliev, Trtovaci.Arbitri: Mugurel Drăgănescu - Mihai Artene, Ionuţ Babadac