Giuleştina de Sud: Cââââââhhh!

De-aş fi olandez, l-aş împuşca pe arbitrul finalei Olanda-Spania (0-1). De-aş fi spaniol, m-aş îmbăta în extaz patriotic şi aş trage un cartuş cu sare-n dosul mangafalei cu oţelu-ntre dinţi.

Că prea ne-a chinuit în două meciuri, căpcăunul, dar pe cel mai important l-am câştigat. Să nu uitam, fraţi spanioli, H(C)oward Webb a fluierat şi Spania-Elveţia (0-1) la fel de bine...

Precum celebrul malinez (din ţara Mali, carevasazică) Coulibaly, frate cu Larrionda. Ăştia au stricat un meci, nu o finală!

Arbitrul englez a desfigurat un joc dificil, dur, al disperării de a fi campion mondial; o încrâncenare fizică şi tehnico-tactică murdară, cu multe mijloace necavalereşti, chiar, fie ele, medievale.

Crezând că potoleşte jucătorii, Webb a dat în prima parte cartonaşe cu toptanul, corolarul fiind că la prelungiri, olandezii au rămas fără un om. S-a pocit mai rău un joc inestetic, urât ca personajele dintr-un tablou de Bosch.

Maţe-Fripte ăsta din perfidul Albion a fost ca dirginta de ţară care prinde adolescentul dintr-a şaptea pupând-o pe frumoasa clasei lipită de-un trunchi de copac, ş ea, doamna Nefu, îi dă copilului cu nuiaua peste piciorele dezgolite până-n vine.

A fost mai puţin"footboll", ci, mai de grabă, o luptă de gladiatori în care portocalìii au pierdut. Eu rămân la estetica "finalei mici", care mi-a lăsat gustul unei salate de fructe exotice, cu kiwi, mango şi banane - suntem în Afrika, ce mama lu' Webb! - faţă de gustul de cauciuc încins al Marii Finale.

De kakao! Toate finalele mari sunt belite şi nasoale, tensionate şi însângerate. Nu e ca şi cum ar cânta Carreras la "Metropolitan", dar oriş'cât!...

Banul înmulţit de FIFAmatori(!?) la această ediţie, nesimţit pentru o criză mondială (care, la Romania doare rău) a desfigurat esenţa primară a unui fost joc: fotbalul.

Politici blatteriene de globalizare a jocului, de expansiuni tentaculare ca "revoluţia mondială" stalinistă. Cââââââhhh! Pute!