Gom, câinele care prinde criminalii
Gom are doar trei ani şi a descoperit până acum doi criminali care şi-au ucis victimele cu o ferocitate ieşită din comun.
Gom, un căţel jucăuş
Agentul şef Dumitru Silaghi îşi aminteşte ziua în care l-a adus acasă pe Gom, actualul lui "partener" din misiuni. "Avea 42 de zile şi era în centrul chinologic MAI de la Sibiu. Lui Gom îi plăcea să aducă obiecte. Era jucăuş şi lipsit de inhibiţii", ne-a spus poliţistul.
"Apoi, am început să lucrăm serios. Mă ascundeam eu şi trebuia să mă găsească, apoi se ascundea un necunoscut. Aşa a devenit cel mai bun din ţară", povesteşte poliţistul.
"A identificat autorul unui omor când avea un an şi o lună. A găsit un copil cu dizabilităţi care se rătăcise. Îl auzeam cum striga, dar nu-l găseam nicăieri. Gom a ros hamul cu care era legat şi s-a îndreptat exact spre locul în care era copilul", spune Dumitru Silaghi.
Deşi este doar un câine, Gom se stresează foarte tare atunci când are de rezolvat un caz greu. "Gom se consumă repede la astfel de cazuri. Nu mănâncă, slăbeşte foarte mult. Trebuie să îl iau acasă, să îl plimb, să stea printre oameni, apoi îşi revine", ne spune emoţionat poliţistul.
Cazuri rezolvate
27 noiembrie 2008. Ileana Lakatos, din Sâniob, a fost găsită fără suflare în propria locuinţă. Moartea femeii a fost violentă şi a survenit în urma asfixiei mecanice prin sufocare. Singura probă era urma unei cizme.
Gom a ieşit pe poarta principală, a trecut peste un teren viran, la bifurcaţie de drum s-a îndreptat spre pivniţele localnicilor. De acolo s-a îndreptat spre colonia de romi din Sâniob unde a intrat în locuinţa lui Mihai Şimon. Luat la întrebări, suspectul a recunoscut crima.
26 noiembrie 2007. Un bătrân a fost găsit mort în casă. Serviciul criminalist a fost anunţat abia a doua zi dimineaţa. Operaţiunea a fost îngreunată de zăpada proaspătă.
Câinele a luat urma criminalului, a trecut prin grădinile vecinilor şi s-a oprit la locuinţa unui tânăr. A intrat în casă, iar sub patul suspectului, Gom a găsit o geacă impregnată cu sângele victimei.