Gorj: Pe drumurile naţionale şi judeţene persistă ceaţa
24 decembrie 2009 18:42
Actualitate
Ultima actualizare:
Traficul autovehiculelor şi al autoturismelor pe drumurile din Gorj continuă să fie îngreunat de vizibilitatea redusă din cauza ceţii, a precizat, pentru Agerres, şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu-Jiu, Dumitru Leuştean.
Potrivit acestuia, vizibilitatea s-a redus la 100 metri, circulaţia desfăşurându-se, în rest, în mod normal.
'În judeţul Gorj s-a acţionat cu 5 autoutilaje şi s-au răspândit 25 tone material antiderapant pentru îndepărtarea stratului de zăpadă şi prevenirea formării poleiului. Singurul drum cu zăpadă este DN 67C km 27+000 - 34+200, între Novaci şi Rânca, stratul măsurând circa 2 centimetri', a precizat Dumitru Leuştean.