Grav accident rutier în Columbia: cel puţin 17 persoane au decedat

22 noiembrie 2010 12:05   Actualitate
Ultima actualizare:

Persoanele se aflau într-un autobuz care îi transporta între două localităţi din departamentul Cauca şi a derapat, căzând într-o râpă. Pe lângă cele 17 persoane decedate, alţi 35 de pasageri au fost răniţi, aceştia fiind transportaţi la spitalele din regiune.

Conform presei internaţionale, toţi pasagerii erau indieni din comunitatea Paez, iar accidentul s-a petrecut din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

„Încercând să frâneze, şoferul a pierdut controlul autovehiculului. Din cauza stării proaste a vremii, el a pierdut controlul direcţiei şi a provocat accidentul", a spus juan Garcan, comandantul popierilor din departament, informează Adevărul.

Columbia se confruntă, începând cu luna septembrie, cu cel de-al doilea sezon anual al ploilor. De la începutul anului cel puţin 136 de persoane au murit în urma inundaţiilor şi a alunecărilor de teren, iar peste 1,2 milioane de persoane sunt sinistrate.

Mai multe