Grig Chiroiu se gândeşte să-şi deschidă o nouă afacere

24 aprilie 2014 10:15   Actualitate
Ultima actualizare:

Paştele l-a inspirat pe "trăsnitul" Grig Chiroiu şi i-a dat o nouă idee de afacere. De când cu atâţia iepuraşi şi ouă roşii, el s-a gândit să combine cele două "simboluri" şi să scoată pe piaţă nişte "ouă de iepure".

Actorul din Trăsniţii (Prima TV) a petrecut Paştele cu familia, la casa din Olăneşti. A profitat de vremea urâtă şi s-a relaxat. "Am reuşit să ajung şi la biserică în noaptea de Înviere, am luat lumină, după care am ciocnit ouă şi, ca de fiecare dată, am noroc de cel mai tare ou", spune Grig.

Iepuraşul a venit cu tot cu iepuraşi. Vii! "Am primit nişte iepuraşi drăgălaşi cu care ne-am jucat, am făcut poze şi am reuşit să stăm o zi şi la soare. Ciudat e că ei trăgeau să stea tot pe ouăle roşii. Astfel, m-am gândit să dezvolt puţin ramura aceasta, pentru că în România nu se prea găsesc «ouă de iepure»", spune "trăsnitul", cu spiritul său întreprinzător.

Grig, alături de soţia sa, Rodica

Mai multe