Grigore, căpitan la Dinamo ca să uite de gafa cu Cipru

12 februarie 2011 17:41   Actualitate
Ultima actualizare:

Turneul din Antalya a fost de bun augur pentru dinamovistul Grigore. A avut o evoluţie constantă şi a fost în premieră căpitan în amicalul cu Partizan Belgrad (0-0).

Însă a venit partida cu Hajduk Split (1-1), când croaţii au marcat în urma unei gafe făcute de el. „Am greşit. Nu cred că o să-mi se ia capul, dar sunt nervos că m-am complicat în loc să joc simplu şi să dau mingea afară", a spus atunci jucătorul, iar Andone i-a fost alături şi l-a încurajat.

A venit apoi convocarea la naţională, o altă premieră, dar Grigore a „comis-o" din nou la faza din care ciprioţii au egalat, trimiţând meciul în prelungiri.

Selecţionerul Răzvan Lucescu l-a apărat: „Pe un joc bun şi după atâtea şi atâtea ocazii, să primeşti gol...sigur că nu sunt mulţumit. Îmi pare rău de Grigore, pentru că făcuse un meci perfect. Are calităţi extraordinare, probabil a fost un moment de lejeritate. A contat lipsa de experienţă".

Dar tot Andone avea să-i fie adevăratul sprijin. Fundaşul de 24 de ani s-a întors în Antalya, colegii i-au fost alături, iar antrenorul l-a luat deoparte şi a discutat îndelung cu el. Apoi, tehnicianul a cerut dvd-ul cu meciul naţionalei, pentru ca alături de fundaş şi ceilalţi elevi ai săi, ce au fost convocaţi la naţională, să analizeze partida şi în special momentul în care a greşit Dragoş.

"Nu cred că va fi afectat pe termen lung şi eu o să-l ajut să treacă peste acest moment", a spus "Fălcosul". Concluzia întâlnirii a fost că apărătorul se va bucura în continuare de sprijin şi, mai mult, va primi din nou banderola de căpitan în anumite meciuri din retur, mai ales atunci când Dănciulescu nu va fi pe teren.

Mai multe