Gripa porcină a închis prima şcoală din ţară. 20 de elevi sunt bolnavi!
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, este vorba de 20 de elevi ai şcolii şi un adult care lucra în departamentul administrativ. 19 dintre cele 21 de cazuri au fost confirmate marţi după-amiază, potrivit Centrului Naţional de Prevenire şi Control a Bolilor Transmisibile.
Luni, la şcoala generală nr. 15 din Iaşi au fost confirmate două cazuri de gripă A/H1N1, iar după efectuarea triajului epidemiologic, cadrele medicale au mai depistat şi alţi copii care prezentau simptome respiratorii, de la care au fost recoltate mai multe probe biologice. Marţi după-amiază, o parte dintre analize au confirmat existenţa virusului gripal în cazul a 19 persoane.
Toţi cei infectaţi cu virusul gripal sunt în curs de izolare şi primesc tratament de specialitate, potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii.
Acesta este cel de-al treilea focar de gripă porcină înregistrat la Iaşi în acest an şi este prima oară când se închide o unitate şcolară din cauza gripei porcine.
Elevii care au aflat de îmbolnăviri s-au bucurat de această vacanţă neaşteptată. Cei care îi cunoşteau însă pe bolnavi erau îngrijoraţi. Cei 21 de bolnavi diagnosticaţi au fost trimişi să se interneze cu maşinile personale.
“Cei vizaţi au fost anunţaţi să se prezinte singuri la Spitalul de Boli Infecţioase, fără să fie nevoie să-i mai ducem noi cu ambulanţele, pentru că ar însemna să blocăm activitatea serviciului. Toţi părinţii copiilor au maşini personale şi nu va merge nici unul cu autobuzul sau cu tramvaiul“, a explicat Vasile Cepoi, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.
În conformitate cu protocolul Ministerului Sănătăţii, Centrul Naţional Prevenire a Bolilor Transmisibile a decis suspendarea cursurilor pentru şapte zile, până la data de 3 noiembrie inclusiv, urmând ca după această dată, situaţia să fie reevaluată.
Tot la Iaşi au fost depistate, luni, alte două studente din unităţi de învăţămând diferite şi care nu au călătorit în zone afectate. În prezent cele două studente sunt internate la Spitalul de Boli Infecţioase unde urmează tratament de specialitate.
Îmbolnăvirea unui elev de gripă porcină duce la închiderea clasei în care acesta învaţă şi la izolarea colegilor săi pentru şapte zile, iar confirmarea a cel puţin trei cazuri diferite în aceeaşi şcoală atrage după sine suspendarea activităţii în unitatea şcolară, tot pentru o săptămână, conform măsurilor anunţate de Ministerul Sănătăţii pe 10 septembrie.