Gripa porcină: panică în școlile din Slobozia

17 septembrie 2009 18:49   Actualitate
Ultima actualizare:

Clasa a XI-a F a Liceului Teoretic din Slobozia, a fost evacuată, iar cursurile au fost suspendate pe o perioadă de şapte zile, după ce Mădălina Dima (17 ani) a fost diagnosticată cu gripă porcină.

Tânăra a contactat virusul în timp ce se afla în vacanţă în Spania, împreună cu mai mulţi elevi şi câteva cadre didactice. Toţi sunt monitorizaţi de medici şi se află în carantină la domiciliu.

"A fost o excursie privată la Barcelona, între 3 şi 12 septembrie, rezervată printr-o agenţie turistică. Două grupuri, unul din Slobozia şi un altul din Constanţa. De la noi din liceu, am fost două profesoare şi trei elevi. De la "Mihai Viteazu" a fost Mădălina şi încă o fată. Ne-am întors cu două zile înainte de începerea şcolii. Nu am avut nici o problemă şi, în Spania, nici nu se făcea atâta caz pe tema asta. În plus, nu cred că-i vorba de gripă porcină, dar, preventiv, conducerea liceului a decis să ne trimită pe toţi acasă, pentru o săptămână", ne-a mărturisit Adela Ionescu, unul dintre cadrele didactice de la Liceul de Arte din oraş.

Situaţia este mai rea la Colegiul Mihai Viteazu, unde zeci de elevi, panicaţi, au luat cu asalt cabinetele medicale pentru a se "controla" de virusul AH1N1.

"Ne-am speriat cu toţii când am auzit vestea. Vă daţi seama, eu sunt prietenă cu ambele fete de la colegiu, care au plecat în excursie şi să aud asta, nu mi-a picat tocmai bine. Ne temem şi pentru ele, dar şi pentru noi, că, deh..., ne-am îmbrăţişat, ne-am pupat, când a început şcoala", explică Mădălina (18 ani).

Mai grav, spun elevii, medicul instituţiei, care avea obligativitatea să investigheze elevii în prima zi de cursuri, a fost mai mult plecat şi nu şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu. "Până la ora asta, pe noi nu ne-a controlat nimeni dacă am luat acest virus de la colegele noastre", punctează Mădălina.

Vaccinul e gata, dar nu e testat

Vaccinarea împotriva gripei porcine va începe în România, la 1 decembrie, deoarece, deocamdată, nu există teste de validare, ne-a declarat prof. dr. Adrian Streinu Cercel, directorul medical al Institutului "Matei Balş".

Numărul cazurilor de gripă porcină creşte de la o zi la alta, în prezent, fiind confirmate 327, la nivelul întregii ţări. Mai mult, specialiştii estimează că, o dată cu răcirea vremii, gripa porcină se va răspândi şi mai mult.

Cu toate acestea, campania de vaccinare împotriva virusului AH1N1 va începe, de abia la 1 decembrie. "Deocamdată nu există teste de validare pentru vaccinul realizat de Institutul Cantacuzino, iar un astfel de produs nu poate fi scos pe piaţă până nu are toate testele făcute", ne-a explicat prof. dr. Adrian Streinu Cercel. Pentru a evita, însă, să se repete cazul de la Slobozia, specialistul face apel la părinţi să nu-şi trimită copiii la şcoală răciţi.

Mai multe