Györfi a plâns în hohote, la botez! FOTO

5 mai 2011 17:40   Actualitate
Ultima actualizare:

Mai emoţionată în biserică decât la maternitate, Daniela Györfi s-a consumat enorm joi, la botezul fiicei sale. Şi-a stăpânit cu greu lacrimile, s-a temut ca apa din cristelniţă să nu fie prea rece, însă, mai presus de toate, a durut-o sufletul că mama ei nu i-a fost alături.

Citeşte şi:

Gerge Tal îşi duce soacra soacra paralizată la botez

Györfi, botez cu manele!

Györfi face azi botez cu băutură de acasă

Prieteni apropiaţi, rude şi vedete puţine la ceremonia de creştinare a micuţei Maria, eveniment care a avut loc joi, la Biserica Cerceluş din Dristor. Mămica Daniela Györfi şi tăticul George Tal au sfidat ploaia şi au strălucit în ţinute de gală, însă emoţiile i-au trădat la tot pasul.

„Ploaia nu mă deranjează, înseamnă belşug. În schimb, eu sunt terminată din cauza emoţiilor, nu m-am odihnit deloc noaptea trecută. Mi-e frică să nu fie apa rece şi să nu o scape preotul în cristelniţă", ne-a spus solista, înainte de începerea slujbei, programată pentru ora 16.30.

Vedeta zilei, micuţa Maria, în vârstă de trei luni, a fost şi ea toată un zâmbet până la contactul cu apa. Atunci a dovedit că ştie să se facă auzită şi că a moştenit vocea puternică a mamei ei.

Györfi a venit în sandale pe ploaie

S-a liniştit repede, însă, la numai câteva minute, cea care a izbucnit în plâns a fost mama ei. Copleşită de importanţa evenimentului, Daniela Györfi nu s-a mai putut stăpâni şi a spus ce avea pe suflet. „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns până aici, însă mă doare sufletul că mama nu a putut să fie cu noi".

Micuţa a dormit până în momentul botezului

Daniela a pus petale de trandafiri în cristelniţa Mariei

Mamă la 41 de ani!

Daniela şi-a dorit cu ardoare să aibă un copil, însă, din păcate, a pierdut trei sarcini în ultimii trei ani. Iată că minunea s-a întâmplat vara trecută, când vedeta a rămas din nou gravidă şi, după o sarcină destul de uşoară, a devenit mămică la jumătatea lunii februarie.

Anica Györfi este imobilizată la pat şi, cu toate că George Tal şi-a propus să o aducă la slujbă cu ambulanţa, acest lucru nu a fost posibil.

Familia, prietenii şi vedetele s-au adunat aseară la restaurantul Jubilé din Pipera pentru a chefui în cinstea micuţei. Daniela a promis că-i va delecta cu manele, cu bucate alese şi cu un tort delicios.

Vezi mai multe fotografii în Media Center!

Mai multe