Györfi:«I-au furat mamei scaunul cu rotile»
Ghinioanele o urmăresc pe Daniela Györfi la tot pasul. Pe lângă eşecurile sentimentale, vedeta tocmai ce-a fost prădată de hoţii care i-au furat scaunul cu rotile de 1.000 de euro al mamei sale.
Daniela Györfi traversează una dintre cele mai dificile perioade din viaţa sa.
După ce a pierdut încă o sarcină şi a încheiat relaţia cu iubitul său, George Tal, din cauza infidelităţii acestuia, cântăreaţa face tot ce-i stă în putinţă să se redreseze emoţional.
Colac peste pupăză, blonda a şi fost prădată de hoţi, de două ori, în ultimele luni: „Eram la un concert şi nu ştiu ce mi-a venit să mă laud că am curea de aur. Bineînţeles că la finalul spectacolului m-am trezit fără ea. Mă rog, era o tinichea. Mai grav e că i-au furat mamei mele scaunul cu rotile din spatele blocului", ne-a povestit Daniela, indignată.
Cum mama ei se află în incapacitatea de a se deplasa singură, solista s-a văzut nevoită să scoată din buzunar o mie de euro şi să-i cumpere un alt scaun.
Cel puţin pe plan profesional nu are motive de jale, agenda Danielei fiind plină-ochi de contracte, care-i aduc bani frumoşi, în fiecare lună.
Se pare că succesul se datorează superstiţiei vedetei, care poartă acelaşi portofel de ani buni, pentru a atrage banii.
Tal nu s-a înţeles cu doamna Anica
Daniela Györfi şi fostul ei iubit, George Tal, au locuit împreună în prima parte a relaţiei lor.
Din păcate, se pare că în apartamentul cu pricina nu a fost loc suficient atât pentru iubitul cât şi pentru mama Danielei, doamna Anica, astfel că cei doi s-au despărţit, în ianuarie 2009.
La scurt timp s-au împăcat, nu s-au mai mutat împreună, iar acum Daniela şi George s-au separat din nou.
Citeşte şi:
Györfi: «Cel mai mare regret al meu e că am divorţat»
Daniela Györfi îşi repară faţa cu 1.000 de euro
Daniela Györfi: «George m-a pupat de m-a albit»
George Tal şi-a serbat ziua fără Györfi!