Henkel, P&G, Unilever şi Colgate au stabilit pe ascuns, ani la rând, preţuri mari pentru produsele din Franţa
Procter & Gamble a fost amendat cu 233.6 milioane de euro (311 milioane dolari) iar Colgate-Palmolive - cu 35.4 milioane de euro (47 milioane dolari).
Reprezentanţii celor două companii se întâlneau de trei sau patru ori pe an cu cei de la Unilever şi Henkel şi stabileau împreună valoarea reducerilor, dar şi diferenţele de preţ dintre branduri.
Atunci când se întâlneau în restaurante sau hoteluri din Paris, aceştia foloseau nume de cod: "Hugues" pentru Henkel, "Pierre", pentru P & G, "Laurence" sau "Louis" pentru Unilever şi "creştin" pentru Colgate, potrivit agenţiei franceze.
Din cauza preţului fixat, consumatorii plăteau mai mult decât dacă piaţa ar fi fost liberă.
Unilever a fost scutită de o amendă de 248.5 milioane de euro pentru ca a fost prima companie care a aplicat pentru clemenţă, după ce un angajat Unilever a dezvăluit sistemul de fixare al preţurilor. De asemenea, şi celelalte trei companii au cerut clemenţă şi au cooperat cu autorităţile, astfel amenzile lor fiind reduse cu până la 15 la 25 la sută.