Hevito îşi doreşte o carieră în televiziune
Drumul de la muzică la televiziune bătătorit de multe vedete de la noi pare să-l atragă și pe dominicanul Hevito. Artistul a fost surprins recent la un eveniment monden la o partidă de socializare cu Răzvan Nicolescu, producător executiv TVR2, iar motivul nu poate fi decât unul singur.
Fascinat de aprecierile pozitive pe care le-a primit în urma unei lungi apariții în matinalul de la Antena 1, unde s-a întins la povești televizate cu îndrăgiții Răzvan și Dani, Hevito își dorește să apară pe sticlă și ca prezentator. Iar discuția nocturnă a artistului cu șeful de la TVR pare că nu miroase numai a narghilea, ci și a discuții pentru o potențială emisiune de vară, mai ales că se apropie programele estivale. După ce a împărțit o narghilea cu Răzvan Nicolescu, Hevito a ținut să-l impresioneze și cântând live, așa cum se cade pentru un elev la canto al Crinei Mardare.
Fire ambițioasă, dominicanul nu pierde nicio ocazie pentru a-și clădi drumul spre succes. Cântărețul cochetează de ceva vreme cu audiovizualul, marcând câteva roluri în pelicule de succes, precum "Funeralii fericite", în regia lui Horațiu Mălăele. Hevito a rămas de-a dreptul fascinat de televiziune după ce, fiind invitat să cânte la matinalul Neatza cu Răzvan și Dani, a fost ținut în emisiune de cei 2 prezentatori o bună bucată de vreme distrând telespectatorii cu firea sa jovială și exotică.