Hitler, antrenorul naţionalei de fotbal a Germaniei?
Copiii scoţieni cred şi spun lucruri trăsnite. Unul din 20 este convins că Adolf Hitler a fost antrenorul echipei de fotbal a Germaniei, aşa cum indică rezultatele unui studiu difuzat de o asociaţie a veteranilor, informează Agerpres.
Cercetarea, realizată prin aplicarea unui chestionar cu răspunsuri multiple, a folosit un eşantion de 2000 de copii, cu ocazia apropiatei zile a aniversării armistiţiului de la 11 noiembrie 1918, care a pus capăt Primului Război Mondial.
Mai citeşte:
Casa lui Hitler, scoasă la vânzare
Conform sondajului, 77 % din copii cu vârste între 9 şi 15 ani ştiu că Hitler era liderul partidului nazist, circa 13,5 % cred că acesta a descoperit conceptul de gravitaţie în anul 1650, iar 5 % sunt convinşi că Hitler era antrenorul echipei germane de fotbal.
În schimb, 61 % din copii intervievaţi ştiau că dr. Joseph Goebbels era şeful propagandei naziste, în timp ce 21 % cred că el era "un evreu celebru, care a scris un jurnal intim".
De asemenea, 85 % dintre copiii intervievaţi ştiu ce este Holocaustul, aproximativ 6% dintre ei cred că este vorba de comemorarea sfârşitului războiului, în timp ce 15 % din copii participanţi la sondaj consideră că Auschwitz era un parc de distracţii.