Holograf a pierdut 15.000 € din cauza lui Dan Bittman
A trecut prin clipe grele la începutul lunii octombrie! Dan Bittman (50 de ani) a suferit o intervenţie la gât din cauza căreia organizatorii au amânat cele două concerte de la Sala Palatului ale trupei Holograf, în care e solist. Problema lui de sănătate a adus şi o gaură în bugetul colegilor, de 15.000 de euro, sumă alocată promovării spectacolelor.
Operaţia pe care a suferit-o Dan Bittman la începutul lunii octombrie a adus pierderi financiare semnificative pentru trupa Holograf. Pentru că solistul are nevoie de o pauză vocală de încă două luni, cel puţin, managerul trupei a pierdut concertele din preajma sărbătorilor de iarnă şi a Revelionului, dar şi o grămadă de bani care au presupus promovarea concertelor din 22 şi 23 octombrie, de la Sala Palatului.
Undeva la 15.000 de euro se ridică pierderea! Ce presupune această sumă? Încă de la începutul verii s-a făcut promovarea spectacolelor Holograf intitulate „Cât de departe" şi programate la Sala Palatului.
S-au pus panouri de afişaj pe mijloacele de transport în comun, afişe uriaşe pe clădiri, altele pe stâlpi sau alte locuri permise, prin oraş. Însă, cu două săptămâni înainte de concert, după ce biletele se vânduseră în proporţie de 70 %, fanii lui Dan Bittman au primit şi vestea proastă, iar o parte dintre aceştia au restituit biletele şi şi-au primit banii înapoi.
Problema de sănătate a lui Bittman a produs o gaură în bugetul trupei de 15.000 de euro şi, se pare că aceste cheltuieli de promovare se vor relua în februarie, atunci când au fost reprogramate spectacolele.
„Astfel de evenimente presupun promovare, iar promovare implică şi costuri. E greu de prevăzut o cifră exactă pentru concertul Holograf, însă în mare, este vorba de 15.000 de euro. Această sumă se va cheltui din nou în februarie, atunci când va trebui să reluăm afişajul", ne-a spus un apropiat al artistului.
După intervenţie, a rămas cu o cicatrice uriaşă pe gât
Dan Bittman a fost operat la începutul lui octombrie într-o clinică particulară din Viena. În urma unui control efectuat la medicii din România acum un an, artistul a fost diagnosticat cu stenoză carotidiană asimptomatică, însă abia în octombrie a decis să se opereze. Pentru că o astfel de intervenţie a presupus riscuri mari, solistul trupei Holograf a decis să se lase pe mâna specialiştilor din Austria.
Dacă ar mai fi amânat, acesta putea să facă un accident vascular cerebral. Stenoza carotidiană asimptomatică este cauza cea mai frecventă a accidentelor vasculare ischemice. Practic, carotida, una dintre arterele principale ale creierului, este blocată sau îngustată de depunerile de colesterol. În felul acesta, creierul nu mai este irigat corespunzător.