Huffington Post îşi va lansa propria televiziune online

6 februarie 2012 13:15   Actualitate
Ultima actualizare:

Anunţul a fost făcut de fondatoarea grupului media Huffington Post, Arianna Huffington, într-o postare pe blog. HuffPost Streaming Network va difuza "un talk show continuu", care va dura 12 ore. Acest program original va putea fi vizionat cinci zile pe săptămână.

"Reţeaua va fi construită în jurul unor programe ce vor pune în lumină cele mai importante, mai fierbinţi şi mai pasionate poveşti acoperite de HuffPost în orice moment", a spus Arianna Huffington.

"Nu vom fi limitaţi de restricţiile de timp obişnuite în televiziune. În schimb, HuffPost Streaming Network va fi mai relaxată, mai liberă şi mult mai spontană şi interactivă" decât televiziunile tradiţionale.

HuffPost Streaming Network va fi creată în contextul extinderii Huffington Post în străinătate.

Mai multe