I-a botezat pe puradei cu nume istorice

20 septembrie 2009 16:19   Actualitate
Ultima actualizare:

Bulibaşa Alexandru Dumitru îşi petrece timpul liber în gospodăria sa. Întins pe o pătură, bătrânul soarbe dintr-o cafea aburindă, înconjurat de zeci de prichindei.

"Vedeţi, are 13 copii şi 86 de nepoţi. Unii dintre ei sunt copii cuminţi, alţii ne mai creează probleme", ne-a spus subofiţerul Benone Lungoci, şeful de post din comuna Păuşeşti Măglaşi.

Alexandru Dumitru, liderul rromilor din localitate, susţine că este un om cinstit care şi-a câştigat traiul prin muncă. "Ani buni am lucrat la Trustul de Construcţii Montaj Timişoara, ca maistru în construcţii. Înainte am fost fierar betonist la primărie", povesteşte bărbatul.

Bătrânul mărturiseşte că nu ţine minte numele tuturor nepoţilor, dar ştie că unii au nume istorice. "Pe ăsta îl cheamă Alexandru-Cuza, pe ăsta Cantemir. Nu le ştiu numele la toţi. Ştiu că în total sunt 86 de nepoţi. Eu am avut 13 copii, opt băieţi şi cinci fete. De ce le-am pus nume de domnitori? Pentru că mie mi-a plăcut istoria. Am vrut să-i botez şi cu nume precum Karl Marx sau Lenin, dar am renunţat", spune bătrânul.

Mai multe