Ia lopata, neamule!
Două lopeţi de scară şi un sac de 50 kg cu sare la fiecare bloc. Acestea sunt „armele şi muniţia" pe care edilii sectorului 6 le-au furnizat gratuit ieri, asociaţiilor de locatari pentru a lupta împotriva zăpezii în această iarnă.
Tanti Miţa saltă vijelios lopeţile pe umăr şi o apucă cu ele agale spre bloc.
Înainte de a pleca îi mai pune o dată să se jure pe reprezentanţii primăriei, că îi vor aduce sacul de nisip la sediul asociaţiei de locatari.
Zeci de persoane au aşteptat la rând să primească lopeţi
Mai şmecheri Fane, Lucică şi Nea Dorel îşi bagă maşinile în curte şi bagă nisipul şi lopeţile repede în portbagaje şi pe banchetele din spate.
Ceea ce se dorea a fi o acţiune în premieră în Capitală, era cât pe ce să degenereze într-un scandal de proporţii.
Şi-au umplut portbagajul cu “pomenile”de la primărie
Timp de o oră, salariaţii primăriei au refuzat să împartă lopeţile şi sarea, motivând că nu au OK-ul edilului de sector, Cristian Poteraş.
Drept urmare, mai mulţi administratori şi preşedinţi au preferat să plece.
„Nu trebuia să mă aşteptaţi pe mine", s-a răţoit Poteraş la mulţimea de funcţionari care privea plictisită de pe margine.