Iancu îl mai ţine pe Sabău
''Este adevărat că am avut o săptămână plină de dezamăgiri. Am ieşit din Cupa României şi am pierdut acasă în fata Stelei, în urma unei greşeli pe care trebuie să ne-o asumăm toţi şi mă refer la cei din club. Pantilimon este un jucător care a adus mult în economia jocurilor disputate pentru ca să-l facem vinovat şi să nu fim solidari cu el'', a precizat Iancu.
În continuare, el a menţionat pe site-ul oficial al clubului: ''Ratăm mult şi jocul nostru nu e plăcut ochiului. Este un joc închis, dar care ne ţine aproape de vârful ierarhiei. Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a pornit la consolidarea echipei prin reorganizarea apărării, urmând cu certitudine să găsească şi soluţiile ofensive necesare. Acest lucru necesită linişte şi luciditate în interiorul unui interval: Mă refer la campionat, unde timp nu există, iar presiunea şi orgoliul te pot strivi în secunda următoare''
Conducătorul grupării din Timişoara a mai declarat: '' Demiterea antrenorului, ca ecou al tribunei, ar însemna eşecul tuturor, conducători şi jucători, fiecare cu vina lui. Ne puteţi judeca, dar nu ne condamnaţi mereu. Suntem cu toţii un grup atunci când câştigam sau pierdem. Singurul lucru minunat care s-a întâmplat duminica seara este că s-a reîntregit familia prin revenirea publicului lângă echipa. Cu bune şi rele, cu supărări si entuziasm, ca-n viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi, îmi doresc să fim răbdători, să ne susţinem unii pe alţii şi asta mai ales în momente grele''.
La finalul declaraţiei sale, Iancu a spus: ''Să fim uniţi, pentru că acesta este izvorul de unde vom culege forţa de a învinge. Aceasta va fi noua politică a clubului, iar ceea ce vom promova va fi toleranţa. Asta nu înseamnă ca vreo persoană ar putea găsi loc de abuz în interiorul acestui nou mod de comportament, oricine ar fi el, suporter, jucător sau altcineva interesat. Competiţia continua, iar de obiectiv răspundem cu toţii: conducători, antrenori şi jucători.'
Steaua Bucureşti a învins pe FC Timişoara cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 12-a a Ligii I de fotbal.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Romeo Surdu (68), care a reluat în plasă mingea scăpată de portarul Costel Pantilimon, la şutul lui Dayro Moreno.