Iar a plouat cu păsări moarte!

14 ianuarie 2011 17:11   Actualitate
Ultima actualizare:

Straniul fenomen al morţii păsărilor ia amploare! După Constanţa, şi în oraşul de pe malul Moldovei, Roman, judeţul Neamţ, zeci de ciori au fost găsite în Parcul Municipal, chiar pe locul de joacă al copiilor.

De câteva zile romaşcanii trec cu groază prin Parcul Municipal unde zeci de păsări zac moarte pe alei şi chiar pe locurile de joacă. Înfioraţi oamenii s-au grăbit să reclame situaţia autorităţilor locale şi în numai două zile, au fost strânse 80 de stârvuri.

„Miercuri, au fost strânse 20 de păsări, iar a doua zi au mai fost găsite încă 60 de ciori moarte. Au fost trimise la "Protan" Roman şi urmează să facem investigaţii de laborator", spune medicul veterinar Cornel Pavelescu, de la circumscripţia Roman.

Între ipotezele privind cauza morţii subite a păsărilor, cea mai plauzibilă pare să fie consumul de seminţe sau furaje tratate de pe câmp. „Alte cauze, mai puţin probabile, ar putea fi frigul, intrarea stolurilor într-un nor poluat, sau inaniţia", mai spune medicul Pavelescu.

Primele rezultate ale investigaţiilor de laborator vor fi definitivate în 10 zile.

Click! v-a informat, la 10 ianuarie, despre moartea suspectă a peste 30 de grauri, pe o stradă din Constanţa.

Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare Constanţa au crezut, iniţial, că păsările au fost otrăvite, că au mâncat, cel mai probabil, boabe tratate, pe care le-au găsit lângă calea ferată care trece prin zonă. În final, s-a stabilit că au murit din cauza borhotului de struguri rămas din fructele folosite la fabricarea ţuicii.

Mai multe