Iaşi: A ajuns pentru prima dată la spital la vârsta de 100 de ani

3 iulie 2010 10:31   Actualitate
Ultima actualizare:

 Bătrâna le-a mărturisit doctorilor de la Spitalul „Sf. Ioan" că este pentru prima dată când ajunge într-un spital şi că nu îşi aminteşte să fi luat medicamente până acum.

 Astăzi însă a aflat că va avea nevoie de operaţie din cauza unei fracturi deschise la pumnul stâng produsă în urma unei alunecări. În cursul acestei după-amiezi bătrâna a fost operată de medicii chirurgi. Specialiştii susţin însă că deşi fractura nu este gravă, vârsta înaintată poate crea probleme doctorilor.

„Pacienta a fost preluată rapid în Unitatea de Primire Urgenţe de o echipă mixtă de medici şi a fost operată de urgenţă pentru fractură deschisă la nivelul pumnului stâng. Nu este ceva foarte grav, dar nici nu putem spune că e ceva de neglijat. Trebuie să ţinem cont că are o vârstă destul de înaintată. Este de apreciat că nu a avut până acum nevoie de intervenţia medicilor", spune doctorul Tudor Ciuhodaru, coordonator UPU la Spitalul „Sf. Ioan".

Mai multe