Iaşi: Afaceristul dispărut din luna iunie a fost găsit mort

26 septembrie 2010 16:36   Actualitate
Ultima actualizare:

Poliţia a trimis duminică după-amiază un echipaj de la divizia Criminalistică pentru a verifica în ce împrejurări a murit omul de afaceri, informează Adevărul de Seară Iaşi.

"Inspectoratul de Poliţie Judeţean a fost sesizat telefonic cu privire la faptul că în pădurea Dobrovăţ, într-o zonă accidentată, a fost găsit corpul unei persoane decedate, în stare avansată de putrefacţie", a spus Mădălin Ţăranu, din cadrul IPJ:

La faţa locului, poliţiştii au confirmat că trupul îi aparţine lui Mircea Curcudel. În plus, asupra sa au fost găsite toate bunurile cu care a plecat din Iaşi.

"În urma primelor verificări efectuate, anchetatorii au stabilit că ipoteza principală de lucru este cea a unui accident cu ATV. Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cu exactitate a cauzelşor decesului", a spus Mădălin Ţăranu, de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi. 

Mai multe