Iaşi: Bărbat înjunghiat de tatăl său

24 octombrie 2009 15:49   Actualitate
Ultima actualizare:

Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, a povestit echipajului de la Serviciului Ambulanţă Judeţean că tatăl l-a ameninţat în repetate rânduri că va recurge la un gest violent, dacă nu va asigura un suport financiar familiei.

El a recunoscut că a fost părăsit recent şi de soţie din acelaşi motiv.

'Pacientul a beneficiat imediat de resuscitare volemică, profilaxie antitetanică, antalgice, hemostază provizorie şi va fi dus imediat în sala de operaţii a clinicii de urgenţe chirurgicale pentru rezolvarea plăgii de la nivelul coapsei stângi', a explicat dr. Tudor Ciuhodaru, coordonatorul Unităţii de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţe 'Sfântul Ioan' din Iaşi.

Prognosticul, susţine medicul, este rezervat.

Mai multe