Iat-o pe Teo la noul loc de muncă!

8 octombrie 2009 15:58   Actualitate
Ultima actualizare:

Are întotdeauna emoţii, chiar dacă face televiziune de 15 ani. Teo Trandafir a pregătit, cu acelaşi profesionalism cu care ne-a obişnuit, noua sa emisiune tv.

Click! a fost de faţă, pe platoul de filmare de la Chitila, şi vă prezintă amănunte de culise. Fericită şi dornică de muncă, într-un studio nou-nouţ, luxos şi dotat cu aparatură de ultimă generaţie.

Aşa am găsit-o miercuri pe Teo, pe platourile de filmare ale Local TV Network, compania care produce şi distribuie în toată ţara, noua emisiune „Teo show".

Începând de sâmbăta aceasta, de la ora 20.00, producţia va fi difuzată săptămânal de peste 25 de posturi de televiziune locale, show-ul azându-se pe promovarea oamenilor valoroşi din România.

Pentru filmări, Teo Trandafir (41 de ani) face naveta din Pipera, la Chitila, iar debutul nu a fost lipsit de peripeţii. Vedeta a cerut întruna apă şi serveţele, căldura din platou fiind sufocantă.

"Încă nu m-am obişnuit cu faptul că înregistrez emisiunile şi că nu le prezint în direct. Mă simt destul de ciudat" , a declarat Teo pentru Click!

Lucrează tot cu echipa veche

Teo are alături aceiaşi oameni cu care a lucrat şi la Pro TV, dar şi la Prima TV. Ea lucrează cu prietena ei, Andreea Godeanu (producător) şi cu Marian Teodorescu (director de operaţiuni).

"În scurt timp vom deveni o puternică familie a televiziunilor locale, de care va trebui să ţină cont oricine", ne-a declarat Vlad Pufu, directorul de strategie al Local tv Network.

Anamaria Ferenţ a cântat la prima ediţie a emisiunii "Teo Show"

Teo zâmbeşte din nou pe micul ecran

Mai multe