Iată cele mai bizare baruri din lume - FOTO

19 iulie 2010 9:47   Actualitate
Ultima actualizare:

Dacă nu ştiai, poţi să bei o bere într-un imens sicriu, într-un copac, într-un submarin sau într-o mină aflată la aproape 200 de metri sub pământ. Iată cele mai ciudate zece baruri din lume.

Să stai într-un bar, să bei un pahar de whisky sau o bere poate fi o experienţă unică. Depinde de bar! Dacă în timp ce bei ai impresia că vezi pitici peste tot, că eşti într-un submarin, călare pe un tractor sau într-un sicriu, nu-ţi fă griji. Nu e din cauza alcoolului. Aceste baruri există cu adevărat şi El Periodiquito a întocmit lista celor mai bizare zece baruri din lume.

1. Într-un copacÎn Limpopo, Africa de Sud, soţii Doug şi Heather Van Heeder au amenajat un bar în trunchiul gol al unui arbore gigant. În salonul localului încap 15 persoane şi se serveşte bere rece, păstrată într-o piviniţă săpată sub trunchiul copacului. Arborele respectiv este un baobab de 22 de metri înălţime şi cu circunferinţa trunchiului de 47 de metri. "Pereţii" localului au doi metri grosime.2. Într-un submarinBarul-vedetă de la Marea Roşie este primul bar-submarin din lume. Acesta este situat în oraşul Eilat, din Israel, la 90 de metri de coastă. Acest local, aflat la şase metri adâncime în Marea Roşie, funcţionează ca un observator marin şi poţi bea o bere sau lua cina în restaurant în timp ce te poţi delecta cu fauna marină. Este deschis toată ziua şi preţurile sunt foarte accesibile.

3. Într-un scheletÎn oraşul elveţian La Gruyère există un bar incredibil: Skeleton Bar, care pare adăpostit de carcasa unui monstru. Este o autentică operă de artă realizată de Hans Rudi Giger, art-designer al filmului "Alien". Atmosfera din acest local este cu adevărat înfricoşătoare. Se spune că lumea obişnuieşte să bea mult aici pentru a-şi alunga teama de a se afla într-un astfel de loc.

Vezi pe adevarul.es lista completă a celor mai ciudate baruri din lume

Mai multe