Iată cele mai bune exerciţii de tonifiere
Vrei să arăţi fantastic şi să ai fiecare zonă a corpului antrenată şi tonifiată, dar nu ştii ce să alegi, din noianul de exerciţii despre care tot auzi, citeşti sau vezi la sală?
Citeşte şi:
10 staruri care au slăbit îngrozitor sau care s-au «muscularizat» pentru un rol - FOTO
VIDEO Fondatorul fitness-ului modern a decedat la 96 de ani
Pensionarii au ieşit la fitness, în zăpadă
Ei bine, noi îţi prezentăm câte unul din cele mai eficiente exerciţii existente, pentru fiecare parte a corpului!
Cori, Dalanda, Cristina şi Andreea, toate antrenoare la LadyFit (www.ladyfit.ro) îţi dezvăluie, pas cu pas, cum poţi arăta magnific!
Spate frumos, cu un exerciţiu de Pilates
"Stai pe laterală, cu tălpile încrucişate şi cu sprijin pe bratul întins direct sub umăr. Încordează bine talia, coapsele si spatele, pentru a forma o linie dreaptă de la glezne la umăr.
Stabilizează-ţi poziţia şi întinde, lent, braţul de deasupra spre tavan, apoi răsuceşte trunchiul, astfel încât mâna liberă să treacă pe sub trunchi. Inspiră şi revino, lent, în poziţia de start. Fă câte 2 serii a 5 repetări, alternativ cu fiecare mână", spune Cori, instructor de Pilates.
Fese ferme, cu «Kickbacks» de la PumpUP
Exerciţiile de PumpUP se execută rapid şi antrenamentul e plin de energie. După acest exerciţiu vei vedea cât de eficient e PumpUP! pentru tonifierea muşchilor.
"Ţine tălpile paralele şi genunchii întinşi, iar mâinile sprijină-le pe stepper. Menţine abdomenul încordat şi spatele drept. Ridică, lent, piciorul spre spate, menţinând genunchii drepţi. Piciorul revine lent pe sol, iar pentru a-ţi remodela fesele, execută 3 seturi a câte 10 repetări pentru fiecare picior în parte", spune Dalanda, instructor de PumpUP.
Coapse fără celulită, cu lovitura «High kick», de la Step aerobic
Acest exerciţiu e foarte eficient în modelarea coapselor şi elimină celulita.
"Sprijină toată talpa pe stepper şi menţine piciorul de sprijin uşor flexat. Încordează bine abdomenul şi piciorul cu care lucrezi şi ridică talpa cât mai sus, cu genunchiul întins. Revino apoi pe sol. Nu te balansa când execuţi această mişcare, pentru a avea eficienţă maximă. Execută 4 seturi a câte 8 repetări, cu fiecare picior în parte", spune Cristina, instructor de Step aerobic.
Braţe tonifiate, cu lovitura în laterală, din TaeBO
TaeBo e un antrenament excelent pentru braţe, iar combinaţia rapidă de lovituri modelează muşchii şi te ajuta să ai braţele subţiri si ferme.
"Stai cu picioarele depărtate şi abdomenul încordat. Răsuceşte-te puţin din trunchi şi ridică piciorul din spate. Ţine bine garda, cu mâinile încordate pe lângă trunchi şi loveşte rapid în faţă, cu pumnul strâns. Încordează bine spatele, umerii şi braţele, pentru a avea cât mai multă eficienţă. Execută 4 serii a câte 8 repetări, apoi schimbă braţul", spune Andreea, instructor de TaeBO.
Abdomen plat, cu Pilates
"Stai în şezut, cu spatele drept şi picioarele depărtate şi flexate. Încordează abdomenul şi, fără să te dezechilibrezi, întinde ambele picioare. Încordează spatele şi abdomenul şi menţine picioarele nemişcate, în timp ce întinzi mâinile deasupra capului. Menţine poziţia şi, în timp ce expiri, coboară lent trunchiul spre sol. Nu te arcui de spate! Sunt necesare 10 repetări", spune Cori.