Iată cele mai luminate locuri din oraş!
Chiar dacă marile bulevarde au fost decorate la fel ca şi anul trecut, din cauza lipsei banilor, edilii au creat mici oaze de lumină care păstrează atmosfera Sărbătorilor de iarnă.
Milioane de beculeţe tronează pe stâlpi, copaci sau cabluri de electricitate. Şi zonele de la periferie au prins viaţă. Fiecare colţişor a fost împodobit aşa cum se cuvine, astfel că bucureştenii au ocazia să simtă, cu adevărat, spiritul Crăciunului.
Nici parcurile nu au fost uitate. Brazi uriaşi, personaje de poveste, trăsuri trase de renii lui Moş Crăciun te aşteaptă în cele mai mari parcuri ale Capitalei. Click! îţi arată cele mai frumoase locuri gătite de sărbătoare.
Du-te şi tu acolo ca să intri în atmosfera primitoare a Sărbătorilor de iarnă! Citiţi mâine care sunt cele mai uitate locuri din oraş în preajma Crăciunului.
Parcul Moghioroş
Toţi pomii sunt ornaţi cu ghirlande multicolore, dar şi cu fel de fel de figurine „scăldate" în beculeţe. Pe lângă feeria de lumini, oamenii se pot delecta cu un vin fiert şi mititei la grătar, făcuţi de comercianţi chiar în parc.
Parcul Al. I. Cuza
În această perioadă, locul este frecventat pentru fântânile arteziene frumos colorate. Parcul e plin de ghirlande multicolore, Moşi Crăciuni şi ornamente specifice iernii. Aici găsiţi vin fiert şi turtă dulce.
Parcul Copiilor
A fost primul loc luminat de Sărbători. Beculeţele strălucesc în fiecare copac, dar atracţiile sunt patinoarul, pârtia de schi şi caruselul-gigant amplasat pe platoul betonat.