Iată cum să mănânci de Paşte fără să te îngraşi!
Săbătoarea Învierii Domnului aduce multe plăceri culinare şi kilograme în plus.
Astfel, pentru a remedia această problemă, Oana Cuzino a vorbit cu cele de la perfecte.ro şi le-a dat câteva sfaturi despre cum să te simţi bine, dar şi să arăţi bine de Paşte.
Unul dintre primii paşi este să nu urmezi sintagma: «gata, mănânc pe săturate doar zilele astea şi de săptămâna viitoare reîncep viaţa sănătoasă, sau dieta, după caz».
Spre exemplu, maximul permis de ouă este de două pe zi, iar aperitivele pot fi foarte saţioase - ceapa verde, roşiile, telemeaua sau piftiile.
Ca să ai o siluetă şi după această sărbătoare, dar şi să guşti din bunătăţurile pregătite de mama sau bunica, ideal ar fi să consumi carbohidraţii dimineaţa şi nu la prânz.
Spre exemplu, poţi mânca cozonac la micul dejun, dar ar fi bine să eviţi cărnurile. La prânz, încearcă să te bazezi pe legume şi proteine - cum ar fi drob, alături de ceapă sau salată.
Evită să combini multe feluri de mâncare şi încearcă să faci pauze lungi între acestea. Cei care au probleme cu ficatul, vezica biliară sau pancreasul nu ar trebui să consume carne de miel, mai ales în combinaţie cu alcoolul - o pot înlocui cu carnea de vită, pui sau peşte.
La cină nu ar mai trebui să existe carbohidraţi, ci proteine, astfel încât să determini corpul să ardă grăsimile peste noapte.
Şi cum «baba suferă la frumuseţe», încearcă să nu mănânci nimic între cele trei mese principale. Practic, nu ai voie nici ciocolată, nici fructe sau legume.
CITEŞTE AICI CELELALTE SFATURI ŞI AFLĂ CARE SUNT CELE MAI CALORICE ALIMENTE