Iată cum ţine piept o româncă unui miliardar italian - FOTO

19 august 2010 22:52   Actualitate
Ultima actualizare:

Cunoscută în Peninsulă ca „Flo”, românca se afişează des în compania unui om de afaceri foarte contestat în Peninsulă, Stefano Ricucci. Marea majoritate a afacerilor noului prieten al lui Flo sunt în domeniul imobiliar. Înainte de a ajunge în închisoare pe 18 aprilie 2006 (unde a stat trei luni), declara că are un patrimoniu de aproximativ două miliarde de euro.

VEZI AICI FOTO CU FLO ÎN SÂNII GOI

Cert este că pentru evaziune fiscală repetată între anii 2001 şi 2005 a fost nevoit să plătească Fiscului italian 25,6 milioane de euro în decembrie 2007. Tot în 2007 a fost anul în care actriţa Anna Falchi a divorţat de Ricucci, sătulă de problemele economice şi cu justiţia ale acestuia.

Stefano Ricucci este fiul unui şofer de autobuz, iar prima lui meserie a fost de ospătar. Prima afacere spune că a făcut-o după ce a vândut un teren al familiei.

Flo a devenit însă celebră după ce a participat la un reality-show intitulat „La pupa e il scecchione” („Păpuşa şi tocilarul”). După spusele ei, înainte de Ricucci a umblat cu un „fotbalist de la echipă din nord”. Motivele pentru care a devenit celebră în Italia sunt mai mult decât evidente şi nu ezită să le arate, ori de câte ori are ocazia. De această dată, a ieşit la plajă cu Ricucci într-un costum roşu deşi avea un bronz perfect. Croiala costumului însă nu a reuşit să ţină „motivele” ascunse, lucru care se pare că nu a deranjat-o pe româncă.

Mai multe