Ileana Ciuculete nu suportă criticile, îi face „tâmpiţi” pe ziarişti

14 ianuarie 2011 16:01   Actualitate
Ultima actualizare:

În urma unui editorial (opinie) publicat de jurnalistul Radu Buzăianu pe okmagazine.ro, cântăreaţa „a luat foc” în emisiunea „Drept la ţintă” de vineri, de la Kanal D. Nici soţul ei nu s-a lăsat mai prejos, făcând uz de un limbaj plin de invective la adresa jurnalistului, care a intrat în legătură directă prin telefon.

În opinia lui Buzăianu, artista „îşi tâmpeşte publicul”. „Se îmbracă tradiţional româneşte şi cântă tradiţional ţigăneşte. Distanţa de la Sofia Vicoveanca la Ileana Ciuculete e distanţa dintre cele două stiluri. Păi ce legătură are duduia aceasta cu ce cânta Maria Tănase?”

În emisiune, cel mai vehement a fost soţul Ilenei care în mare s-a rezumat la următoarele cuvinte: „tâmpitule, dobitocule, du-te dracu”, încheiind cu „mama ta a duduit atunci când te-a făcut”.

Nici Ileana Ciuculete nu s-a lăsat mai prejos, folosind cuvinte jignitoare, primind doar două atenţionări din partea unui moderator Mădălin Ionescu mult prea pasiv.

Jurnalistul a reuşit totuşi să-şi spună punctul de vedere în cele trei secunde care i-au fost rezervate de cei de la Kanal D.

Rămâne ca cei de la CNA să-şi spună punctul de vedere.

Mai multe