Ilie Năstase: Ungurii au voie să spună orice, iar nouă trebuie să ne fie frică?

9 octombrie 2010 0:02   Actualitate
Ultima actualizare:

Ilie Năstase a declarat, miercuri, pentru Pro Sport, că dacă ar fi fost preşedintele României i-ar fi trimis pe romi în Harghita, pentru a schimba astfel componenţa etnică a zonei.

Năstase, slobod la gură despre ţigani şi unguri. Uite ce are de zis!

Scandalul are la bază, spune fostul mare tenismen, atitudinea extremistă a lui Laszlo Tokes: "M-am enervat când l-am auzit! Ei au voie să spună orice, iar nouă trebuie să ne fie frică?".

Referitor la comunicatul făcut de CNCD, celebrul Nasty se ţine tare: "Şi ce-o să-mi facă? Sunt persoană particulară, pot să spun orice! Ce-o să se întâmple? Mă vor băga la puşcărie?".

Numai numele lui Bölöni l-a făcut pe Năstase să îndulcească tonul: "E o problemă că am zis ca ţiganii să se mute în Harghita? Ce, Harghita nu e în România? Puteam să zic Braşov! Dacă Bölöni s-a simţit, îmi cer scuze, dar numai faţă de el, pentru că mi-e prieten. Tökes spune că ungurii trebuie să ia Baia-Mare, Satu-Mare şi Târgu-Secuiesc, iar eu n-am voie să-mi spun părerea ca român?", a mai declarat Ilie Năstase, citat de Mediafax.

Ilie Năstase, acuzat de instigare la ură rasială

Mai multe