Ilie Năstase vorbeşte despre sexul cu Brigitte! Vezi ce zice!

24 martie 2011 6:54   Actualitate
Ultima actualizare:

«Mie-mi face bine. Cred că asta spune totul. Ce mă atrage la ea (n.r la Brigitte)? Faptul că e independentă. Îmi place atitudinea ei. Am avut multe iubite care depindeau numai de mine.

Brigitte arată extraordinar de bine. Acum trebuie să mă menţin şi eu, căci ea are 30 de ani mai putin decat mine», a povestit Ilie pentru EVZ, citat de agentiadepresamondena.com

Brigitte, pe de altă parte, mărturiseşte că la început i-a fost frică să se întâlneacă cu el din cauza diferenţei de vârstă dintre ei.

«Mi-a plăcut sufletul lui. Îmi telefona în nişte momente iîn care totul era la pământ pentru mine, şi nu aveam lângă mine nici măcar familia.

Faptul că el mă suna a însemnat pasul de care aveam nevoie ca să merg mai departe. Recunosc, mi-a fost, la început, frică să mă întâlnesc cu el, inclusiv pentru că am aflat după primele noastre discuţii vârsta pe care o are, şi mi-a fost cumva teama de momentul în care ne vom cunoaşte şi fizic. Nu ştiam la ce să mă aştept. Mă aşteptam la mai puţin şi am primit mai mult

Mai multe