Ilie, respins şi de jucători

21 septembrie 2010 16:16   Actualitate
Ultima actualizare:

Dărâmat de rezultatul negativ înregistrat cu Astra, Ilie a intrat în vestiar pentru discursul de adio, însă cu speranţa că jucătorii vor trage de el să rămână la cârma echipei.

Totuşi, dacă în momentul plecării lui Victor Piţurcă, fotbaliştii practic l-au implorat pe acesta să rămână, luni seară nici măcar favoriţii lui Dumitrescu, Stancu şi Tănase, nu au încercat să-l întoarcă din drum pe antrenorul lor, Ilie părăsind vestiarul într-un timp relativ scurt.

Ruptura dintre jucători şi tehnician s-a produs încă din momentul în care Bănel Nicoliţă a fost deposedat de banderola de căpitan, în locul său fiind investit Cristi Tănase, mutare care nu a fost privită cu ochi buni de către jucători.

Deciziile ciudate pe care Ilie le-a luat la ultimele partide, precum şi tratamentul preferenţial de care au beneficiat „Dodel" şi Stancu, au acutizat problemele dintre vestiar şi tehnician, astfel că momentul demisiei acestuia a fost primit cu bucurie de o mare parte a fotbaliştilor Stelei.

Ultimul meci petrecut de Ilie Dumitrescu pe banca roş-albaştrilor a fost totodată şi cel mai ciudat. În repriza secundă, simţind că îi fuge pământul de sub picioare, antrenorul a luat o serie de decizii bizare.

Mai întâi, l-a trimis la încălzire pe Gardoş, l-a chemat în minutul 70 pentru a-l introduce, iar apoi, după golul primit, l-a trimis să se încălzească în continuare, introducându-l pe Răduţ.

Apoi, deşi Steaua suferea vizibil la mijlocul terenului, Dumitrescu l-a păstrat în joc pe Bicfalvi, chiar dacă închizătorul a greşit aproape toate pasele. În cele din urmă, Ilie l-a trimis în minutul 75 pe Surdu la încălzire, l-a chemat să îl bage pe teren un sfert de oră mai târziu, pentru ca în final să se răzgândească şi să nu mai efectueze a treia schimbare.

Motivele demisiei

Imixtitudinea patronului în cadrul echipei, ultima oară Becali sunându-l pe Dumitrescu pentru a-i cere tehnicianului să-l folosească pe Brandan ca fundaş stânga

Pierderea susţinerii suporterilor, fanii huiduindu-l şi cerându-i demisia la finalul meciului cu Astra (1-1)

Lipsa rezultatelor. În ultimele cinci partide, Steaua n-a câştigat niciodată, pierzând cu Grasshopper, Unirea şi Liverpool, remizând cu Timişoara şi Astra

A încercat să schimbe într-un timp prea scurt strategia pusă la cale de Piţurcă, schimbând sistemul de joc sau renunţând la jucători precum Dorel Stoica sau Alexandru Păcurar

Atitudinea umilă pe care a avut-o în relaţia cu patronul, căruia i-a permis să facă absolut ce-şi doreşte, spre deosebire de Piţurcă, tehnician care îi îngrădise atribuţiile lui Becali

Mai multe